Cartofi dulci cu condimente la cuptor

Curiozitatea este cea care nu mi-a dat pace. Chiar dacă nu am mai scris aici de ceva vreme, am tot experimentat gusturi noi. Sunt genul de persoană care în general nu poate afirma că ceva nu îi place până nu încearcă. Iar când vine vorba de mâncare, mi se pare că sunt atât de multe de explorat încât nu mi-ar ajunge o viaţă întreagă să le încerc. Aşă că încep cu ceea ce descopăr în proximitate. Aşa s-a întâmplat şi cu cartofii dulci pe care îi tot vedeam în raft la Kaufland aşteptând cuminţei să îndrăznesc.

Şi am îndrăznit să-i prepar la cuptor cu câteva condimente. Cei trei cartofiori experiment i-am curăţat ca pe cartofii obişnuiţi – şi îmi permit să spun asta deoarece cartofii dulci sunt mai degrabă înrudiţi cu morcovul şi dovleacul decât cu cartoful, asemănarea fiind probabil doar ca aspect – , i-am spălat şi tăiat felii longitudinale. Am pregătit apoi un amestec din 2 linguri ulei de măsline, sare de mare, piper în amestec, oregano şi un căţel de usturoi şi am uns bine fiecare bucăţică cu acest amestec.

Sweet potatoes 1

I-am băgat la cuptorul încins în prealabil pentru aproximativ 40 minute în tava tapetată cu hârtie de copt unsă cu puţin ulei până s-au rumenit şi am aşteptat cu nerăbdare să gust.

SP 2

Sunt întradevăr dulci, precum dovleacul copt, însă atât de buni în combinaţia aceasta de condimente încât mă gândesc serios să îi asociez pe viitor, în stil american, unei fripturi la cuptor la o cină deosebită. Sau de ce nu, să încerc plăcinta de cartofi dulci.

SP 3

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s