Prăjitură de post cu cafea, nuci şi stafide

prajitura cu cafea 1

 

Când îţi ia mai mult de trei zile să postezi un articol scris pe jumătate ştii că 1 ţi-a fost lene sau 2 ai fost foarte ocupat. De lene m-am vindecat de ceva vreme şi aştept sărbătoarile, că poate iau atunci o porţie. În schimb nu mă pot plânge de plictiseală. În cazul meu, ziua plină cu cafea se susţine şi am făcut din asta un adevărat ritual. Dacă mă pune cineva să aleg între ceai şi cafea, cu siguranţă o voi alege pe cea din urmă: fie tare, neagră, aşa ca pentru dimineţi somnoroase ca să deschid bine ochii şi să alung norii nocturni ai minţii, fie cu sirop de amaretto sau cu scorţişoară pentru după-amieze de răsfăţ, la o vorbă bună. Cum o prepar, nu vă voi mai scrie aici, ci poate într-un alt articol. Ideea este că îmi place atât de mult, încât aleg inclusiv reţetele de prăjituri care o cuprind. Aşa s-a întâmplat şi cu prăjiturica asta de post cu care am avut o chimie specială de cum am văzut prima oară reţeta aici.

Şi cum poftele de ceva dulce nu au nimic în comun cu cele de dulce, într-o frumoasă zi de duminică m-am apucat de prepararea ei. Se face aşa de uşor şi este atât de bună, încât cred că voi repeta experienţa şi în afara postului. Are un gust bun ca de napolitane cu cremă caramel şi nucă sau de turtă dulce de casă. Merită încercată, vă spun.

 Ingrediente:

1 ceaşcă de cafea preparată + 1 plic de nes

13 linguri de făină cu vârf (sau 325 de g)

1 cană de zahăr (puteţi pune şi mai puţin, deoarece stafidele sunt destul de dulci, eu aşa m-am gândit să procedez data viitoare)

nucă mărunţită 70-100 g (eu am pus-o mai mare, aşa îmi place)

2 mâini de stafide

6 linguri de ulei vegetal de floarea soarelui

1 linguriţă de bicarbonat de sodiu

Prepararea:

Păi, începeţi cu o cafea bună. Şi după ce rezistaţi cu stoicism aromelor din ibric care vă îmbie ameţitor, strecuraţi cafeaua şi puneţi-o în bolul în care veţi pregăti aluatul prăjiturii. Încingeţi cuptorul la 180 grade.

Eu am considerat de cuviinţă că un plic de nes nu ar putea să strice combinaţiei mai sus amintite şi l-am aruncat şi pe el în vas (doar conţinutul, nu şi plicul). În continuare, se adaugă compoziţiei alchimice restul ingredientelor, începând cu zahărul care va fi amestecat bine până la topire şi continuând cu uleiul şi cu restul ingredientelor uscate, făina cu bicarbonatul şi un praf de sare, nuca şi stafidele. Se omogeniează bine bine şi se pun repede într-o tavă mică unsă cu ulei şi pudrată cu făină (asta pentru că bicarbonatul, ca gent de creştere, spre deosebire de praful de copt, începe să lucreze imediat ce a fost introdus în compoziţie; praful de copt reacţionează abia la agentul termic). Se dă la cuptor pentru 45 minute.

Restul este deja de prisos a fi povestit atâta timp cât veţi descoperi şi singuri cât de bună este!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s