Paste cu sos de avocado şi busuioc

Ziua bună dragii mei şi La mulţi ani!

Sărbătorile au trecut, kilogramele au rămas. Dar dacă stau să mă gândesc mai bine, revenind la vremea rece de afară, cu datul la zăpadă şi mersul prudent pe gheaţa groasă care acoperă trotuarele bucureştene, simt cum se topeşte fiecare gram. Şi dacă mai punem şi firescul du-te-vino de zi cu zi, este imposibil ca ceea ce am mâncat din tradiţionalele bucate să nu dispară încet, dar sigur. Că am exagerat sau nu de sărbători, rămâne de văzut. Important este să păstrăm un regim de viaţă cât mai sănătos în restul timpului, nu doar la început de an, când oricum suntem toţi porniţi pe schimbări majore, nu doar în zilele de post sau nu doar când avem o problemă de sănătate. Nu voi pleda aici pentru in regim eminamente vegetarian (mă simt excelent când renunţ la carne, numai că nu o pot face pentru perioade lungi de timp şi mai fentez situaţia cu câte un peşte), ci pentru un meniu cu ceva mai multe legume şi fructe proaspete şi voi încerca pe cât voi putea să respect această decizie pentru a-mi întări sistemul imunitar. Chiar dacă sunt inevitabile aniversările şi evenimentele speciale la care vrei nu vrei trebuie să te adaptezi situaţiei, ar trebui ca aceste momente să fie izolate şi nu o obişnuinţă.

Aşa că prima reţetă de pe 2015 este una rapidă, uşoară şi gustoasă.

paste cu avocado

Ingrediente:

1 avocado

1-2 căţei de usturoi (am pus unul, deoarece urma să ies în oraş)

busuioc (merge şi proaspăt, şi uscat)

ulei de măsline

1 lămâie

sare, piper

Preparare:

Mai simplu nici că se poate. Spaghetele le pregătiţi după indicaţiile producătorului. Cât timp se fierb pastele, faceţi sosul. Puneţi pulpa de la un avocado bine copt în blender, stropiţi cu zeama de la o jumătate de lămâie ca să nu oxideze (gustaţi ca să nu fie totuşi prea acru, depinde de lămâie), puneţi usturoiul pisat şi o lingură de ulei de măslline. Faceţi o pastă, apoi asezonaţi cu busuioc, sare şi piper după gust. Amestecaţi totul cu pastele et voila!

Ah, să nu uit. Dacă şi voi aveţi aceeaşi reacţie (a la Scrat – veveriţa preistorică din Ice Age) când vine vorba de nuci, puteţi pune câteva peste paste. Este un deliciu uşor de digerat, unde mai pui că este şi sănătos şi delicios.

paste cu sos de avocado close up

Bon apetit!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s