Supă cremă de usturoi

Frig domnule, frig! Prea frig aş spune pentru începutul ăsta de primăvară. Am impresia că doamna vreme ne cam duce cu zăhărelul, ne amăgeşte cu o zi cu soare şi apoi scoate colţii cu frig, vânt şi ploaie. Şi cum vremea este capricioasă, nici nu apuc să mă bucur bine de trufandalele din pieţe, că şi simt nevoia să-mi mai încălzesc sufletul cu ceva. Aveam în plan de ceva vreme o supă cremă de usturoi. Aşa că am profitat de vremea schimbătoare şi am dat curs tentaţiei de a o prepara. Poate părea ciudat – supă de usturoi, cum o fi?, poate părea complicat – oare cum se face?, poate părea periculos – oare nu-mi face rău? Pentru a demonta toate aceste semne de întrebare, voi trece mai jos cei câţiva paşi care duc la un rezultat delicios, fără efecte secundare dăunătoare.

supa-de-usturoi-1

Ingrediente:

1 ceapă albă potrivită

1 morcov

1 păstârnac

puţină ţelină

5 cartofi medii

5 căpăţâni de usturoi

50 g de unt

parmezan după gust

sare, piper, cimbru

Preparare:

Legumele se curăţă şi se taie cuburi. Pot fi şi mai mari, deoarece mai târziu intră în scenă blenderul. Se pun la fiert în apă rece cât să le acopere cu un deget mai mult şi puţină sare. Puneţi doar jumătate din cantitatea de usturoi pentru început. Se lasă la fiert cam 20 minute, până se pătrund legumele. Apoi, se presară puţin cimbru (eu am avut uscat, dar merge şi verde chiar mai bine) şi se pune restul de usturoi. Se mai lasă la fiert încă 5 minute. Se opreşte focul şi se pasează totul cu blenderul. Se adaugă untul, sare, piper şi parmezan după gust.

Se serveşte caldă ,cu o crenguţă de cimbru, presărată cu piper proaspăt măcinat, se poate stropi cu ulei de măsline şi parmezan. Se mai pot adăuga nuci, ulei cu chili sau ce altceva ştiţi că vă mai poate bucura simţurile. Nu uitaţi de crutoane sau pâine prăjită.

Un deliciu garantat. Să aveţi poftă!

supa-de-usturoi-2

Voi cum preparaţi supa cremă de usturoi?

Anunțuri

2 gânduri despre “Supă cremă de usturoi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s