Paste făcute-n casă şi leftovers pesto

E mult spus pesto, ci mai corect, un sos verde cu ce am găsit prin cămară/frigider. Iar pastele da, sunt făcute în casă, jumătate cu mâna, jumătate cu maşina de făcut paste pe care mi-o doream de hăt, muuultă vreme. Şi de bine ce am luat-o, cu un zâmbet larg de mai avea puţin şi făcea înconjurul capului, am şi lăsat-o deoparte să adune … praf. Dar cum am bunul obicei de a-mi face liste cu planuri pe 10 ani de acum înainte, am găsit trecută pe listă reţeta de paste cu sos verde cu usturoi (normal, nu?) şi am decis că maşina mea de făcut paste trebuie să se scuture de praf şi să facă o baie de făină. Zis şi făcut! Am pornit astfel echipată la operaţiunea paste.pasta-4Am folosit:

200 g de făină albă

2 ouă (ale mele au fost mutant, am descoperit că aveau două gălbenuşuri)

1 praf de sare

Am început prin a amesteca într-un bol făina cu cele două ouă mutant (un fel de ouă cu surpriză) şi puţină sare cu furculiţa.

paste-1

După ce au făcut cunoştinţă ingredientele între ele, am pudrat masa cu făină şi am trecut la frământat. Cam 15 minute. Diferenţa dintre frământatul aluatului pentru paste şi a celui pentru pâine este că la cel de paste se recomandă ca mişcarea să se facă pe lungime cu podul palmei. Se ţine o parte a aluatului cu o mână, iar cu podul palmei de la cealaltă mână se întinde aluatul pe blat. Se repetă operaţiunea de mai multe ori până când aluatul se leagă frumos şi se omogenizează. Dacă aveţi cumva şi semolina (făina de grâu cu bob dur, specifică pastelor italiene) înseamnă că 1. sunteţi nişte norocoşi (eu nu am găsit defel) şi 2. că puteţi să înlocuiţi 25% din compoziţia de făină cu aceasta. Dar merge şi fără, pentru un gust mai autohton.

Am făcut o bilă de aluat pe care am învelit-o cu folie alimentară şi am dat-o la frigider până am terminat de făcut ce mai aveam de făcut atunci.

pasta-2

După 30 minute, am împărţit bila de aluat în două, deşi cred că mergea şi în trei, fiind mai mult aluat decât anticipasem, şi am pus maşina de paste la treabă. Cât timp folosiţi o parte din aluat, acoperiţi cu folie aluatul rămas pentru a se păstra proaspăt. Am presărat masa cu făină din belşug, am presat puţin aluatul cu făcăleţul şi am trecut prima oară prin maşină la treapta de grosime cea mai mare (la mine sunt şase, de la 6 la 1). Am repetat operaţiunea de mai multe ori, până am ajuns la 1 şi am obţinut o foaie de aluat subţire şi neobişnuit de lungă. Bineînţeles, la pasul asta eram aşa de mulţumită de cum arăta foaia mea de aluat, că am şi uitat să fac poze. Bine că mai aveam aluat de întins.

paste-6

Graba a fost mare cu pastele astea, pentru că m-am apucat la ore ceva mai înaintate de prepararea lor şi cum aveam musafiri pofticioşi, pozele le-am făcut pe fugă şi nu prea le fac dreptate bunătăţilor care au rezultat.

Revenind la preparare, după ce am obţinut foaia lungă şi subţire, pentru a-mi uşura existenţa (spaţiul de lucru din bucătărie fiind destul de restrâns) am tăiat foaia în două. Am trecut la realizarea spaghetelor, trecând aluatul prin fanta specială a aparatului. Mai are încă un tip de cuţite, mai fine pentru tăieţei (am făcut o porţie şi din aceştia, de curiozitate, însă la fiert le-am pus la grămadă). După ce am isprăvit de porţionat, întins şi secţionat pastele, le-am pus puţin la zvântat pe un umeraş (aşa cum am văzut şi la Andie). Se pot pune şi pe un făcăleţ suspendat, pe spătarul unui scaun (curăţat în prealabil, fireşte) etc.

pasta-3paste-7

Între timp, am pregătit ceea ce eu am numit leftovers pesto dintr-o legătură de pătrunjel, nucă, jumătate de pachet de brânză pentru paste, ulei de măsline din belşug, nişte usturoi verde, sare şi mix de piper. Toate au mers în blender şi au fost transformate într-o pastă care îşi aştepta cuminte locul pe fundul unui bol.

paste-8

Am pus apă la fiert cu sare şi un strop de ulei, şi când a început să fiarbă am aruncat în ea pastele lăsate la uscat (nu le lăsaţi prea mult la uscat, pentru a nu deveni prea tari). După aproximativ 5 minute (plus, minus 1 minut) pastele sunt gata. Le-am pus aşa fierbinţi în bol şi am amestecat bine totul pentru a se omogeniza cu sosul. Le-am servit repede, repede, deoarece pofiticioşii făceau cu schimbul la uşa bucătăriei pentru a întreba dacă este gata mâncarea. Abia am reuşit să fur această poză printre aburii fierbinţi ai pastelor de casă.

paste-9

Cu ce să fie data viitoare: cu roşii, cu ciuperci? Vouă cum vă plac mai mult?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s