Pappa col pomodoro şi o nouă săptămână vegetariană

Viva la pa-pa-pap-pa
Col po-po-po-po-po-po- pomodoro

pappa-8

Acestea sunt versurile cu care m-am trezit în minte încă de la primele raze ale soarelui. Îmi imaginam deja roşiile coapte, cu miros de vrej, coaja sănătoasă crăpată de câtă dulceaţă şi-au tras de la soare, din care se răspândeşte toată savoarea şi deja îmi lăsa gura apă de poftă. Aşa că am decretat: azi se mănâncă pappa col pomodoro!

Zis şi făcut. Am folosit pentru cele 4 porţii mai mare sau 6 mai micuţe (după poftele fiecăruia):

4 roşii din grădina naşei mele (850 g pe cântar)

o jumătate de căpăţână de usturoi românesc (căţeii erau foarte mici)

400 g de pâine (de preferat, învechită)

1 l apă sau supă de legume

câteva frunze de busuioc (din grădina mamei)

ulei de măsline

sare, piper, oregano

Cum am procedat?

Am tăiat bucăţi mari cele 4 roşii crăpăcioase şi le-am pus într-o tavă împreună cu căţeii de usturoi zdrobiţi, necurăţaţi. Am stropit totul cu ulei de măsline, am presărat puţină sare şi piper şi am dat la cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 20 de minute. Se pot lăsa şi mai mult. Pentru a eficientiza timpul, am pus o treaptă mai jos în cuptor pâinea ruptă bucăţi stropită cu puţin ulei de măsline şi presărată cu oregano. Pâinea am lăsat-o în cuptor doar 10 minute, cât să se usuce puţin.

pappa-2

pappa-3

pappa-4

Legat de pâine, dacă aceasta este mai veche, de o zi, două, puteţi sări peste partea cu cuptorul. Eu am avut şi altceva în plan, după cum veţi vedea mai departe, aşa că am recurs la metoda asta. De asemenea, pâinea recomandată pentru supa asta rustică este cea de casă sau de cuptor. Puteţi folosi însă ce aveţi în casă fără remuşcări, deoarece este o modalitate foarte bună de a nu risipi mâncarea.

După 10 minute, am scos pâinea şi am pus-o deoparte. Cu ce a mai rămas în tavă, resturile de pâine şi firimiturile, am pregătit un mix pentru supă şi paste după cum urmează: pâinea uscată în cuptor, lăsată puţin să se răcească, am pus-o în robot şi am mai adăugat puţin cimbru şi parmezan. Amestecul rezultat, sub forma brânzei rase, l-am pus la păstrare într-un borcan de sticlă pentru a-l folosi aşa cum spuneam deasupra pastelor sau supelor. Este delicios!

Revenind la roşiile care între timp s-au rumenit frumos, am oprit cuptorul şi am scos usturoiul din căsuţa lui cu foarte mare uşurinţă acum. Mirosul de usturoi copt este uimitor.  Am pus la încins puţin ulei într-o oală de supă şi am aruncat busuiocul spălat şi tăiat fâşii pentru câteva secunde. Apoi am adăugat amestecul de roşii şi usturoi curăţat, am amestecat bine şi am zdrobit cu o lingură de lemn ingredientele (pentru o fineţe mai mare a preparatului, puteţi trece roşiile şi usturoiul prin robotul de bucătărie; eu nu am procedat astfel, deoarece am dorit să păstrez simplitatea rustică a acestui fel de mâncare).

pappa-5

Am lăsat cam 5-10 minute roşiile la fiert, apoi am pus pâinea şi apa şi am lăsat să dea totul în clocot. Apoi, am amestecat bine şi am mai aşteptat încă 15 minute. Şi gata. Acum se pune totul în castroane ornate cu frunze de busuioc şi amestecul crunchy cu parmezan şi se serveşte caldă sau mai aşteptaţi puţin să se răcească. E bună şi aşa. Ah! şi nu vă speriaţi dacă arată mai mult a tocăniţă decât a supă. Aşa trebuie să arate.

pappa-9

Nu vreau să închei însă fără a vă da câteva informaţii despre acest preparat. Pappa col pomodoro este o supă de origine italiană din aşa-numita cuccina povera sau mâncarea săracului cum am spune noi. Aşa cum pizza a apărut din dorinţa de a folosi ce avea omul prin cămară, aşa e şi supa asta cu roşii şi pâine. Dar fac italienii ce fac, le răsucesc ei cumva că tot bine le iese. Şi când te mai obsedează şi Rita Pavone la ore matinale, trebuie să iei măsuri.

Ce am mai aflat? Că nu exstă o reţetă standard. Unii folosesc supă de pui sau de legume, pe când alţii pun apă, ca mine. Roşiile, dacă sunt foarte coapte, nu mai au nevoie de cuptor. Eu am folosit metoda asta pentru că mi se par mai savuroase aşa. Bineînţeles, le puteţi decoji înainte cu metoda apei fierte sau puteţi folosi roşii cherry. Unele reţete folosesc ceapă, ardei gras, ardei copt, praz şi conserve de roşii în sos tomat. Cred că până la urmă e o chestiune de gust, de ce are fiecare la îndemână etc. Merită încercat.

Mă folosesc de această ocazie de a anunţa că am intrat într-un mic experiment personal, aşa că voi încerca pentru o perioadă să renunţ la carne (nu cred că voi reuşi pe un termen foarte lung). Această primă săptămână va fi una ovo-lacto-vegetariană, urmată de una vegană. Voi încerca să profit de ceea ce oferă natura în acest sezon, voi face mai mult sport şi voi posta reţetele care mi-au înseninat zilele. Ah! şi ceea ce mi se pare mai greu, voi reduce zahărul din alimentaţie (măcar cafeaua să rămână de răsfăţ).

Nu uitaţi de leapşa în bucătărie. Provocarea preparatelor de inspiraţie asiatică merge mai departe. Urmează să vedem ce va pregăti Ioana de la Mansarda cu bunătăţi.

Anunțuri

2 gânduri despre “Pappa col pomodoro şi o nouă săptămână vegetariană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s