Friptură de viţel au poivre

Iată că ne apropiem cu paşi repezi de finalul lunii iulie, luna Artei culinare, iar eu am luat o decizie de ultim moment, aceea de a participa la provocarea lansată bloggerilor culinari de cei de la centrul de training româno-belgian Horeca School în parteneriat cu cei de la Gourmet Connection şi Desertonline.ro de a se întrece pentru a obţine boneta de bucătar/patiser sau de a milita pentru o cauză de ei aleasă.

Am admirat iniţiativa acestei competiţii încă de la start, de la începutul lunii, şi am urmărit cu drag articolele publicate de participanţi. Nu neg că am citit de numeroase pagina oficială a competiţiei, de fiecare dată renunţând la idee. Şi totuşi, de două săptămâni nu am avut pace oscilând între da, pot şi nu, cum te-ai putut gândi la aşa ceva?! Şi timpul a trecut şi eu sunt pe ultima sută de metri inainte de linia de finish. Mi-am luat deci inima în dinţi şi mi-am zis că nu vreau regrete aşa că a venit momentul să vă povestesc şi motivul pentru care vreau să particip.

Acum ceva vreme cineva m-a întrebat ce anume aş face dacă mâine nu aş mai avea slujba pe care o am acum. O întrebare dificilă la care acum 2 ani nu aş fi ştiut ce să răspund. Mulţumită acestui blog culinar mi-am cultivat un hobby şi ceea ce îmi place să numesc intuiţia în bucătărie. Şi încet, dar sigur hobby-ul a devenit mai mult: o dorinţă de a învăţa mai mult în domeniul ăsta, de a face mai bine, de a fi mai creativă, de a explora gusturi şi arome noi, bucuria de pe feţelor celor care gustă alături de mine aceste preparate, bucuria de cunoaşte oameni noi pasionaţi ca şi mine de condimete, arome, gusturi. Acum ştiu că dacă ziua aceea de care vorbeam mai sus ar veni, aş ştii ce să fac şi o voi face cu plăcere. Parcă mă şi văd curăţând munţi de cartofi şi ceapă … şi totuşi chestia asta nu mă sperie. Dar cum mai am atât de multe de învăţat şi cum uneori nu mi se pare suficient că tot ceea ce public aici este testat de subsemnata, îmi doresc foarte mult să învăţ bazele meseriei de bucătar pentru a putea reda mai departe, în cuvinte, cantităţi şi imagini o parte din sufletul meu pe farfurie, preparate gustoase, aspectuoase şi sănătoase.

Departe încă de a fi demnă de Masterchef, am încercat în ultimele nopţi, luptându-mă cu căldura cruntă din bucătărie, să prepar ce m-am priceput mai bine. Am să încep prin a vă prezenta preparatul sărat, friptură de viţel au poivre (sau friptură pipernicită, cum i se mai spune în glumă în familia mea).

Am folosit:

340 g pulpă de viţel

1 plic piper mozaic

ulei de măsline (4 linguri)

unt 60 g (2 cubuleţe)

brandy 50 ml

supă de vită sau sos brun din os de vită (4 linguri)

smântână lichidă pentru gătit (100 ml)

apă – dacă este nevoie pentru sos

sare

Preparare:

Carnea am spălat-o, am tamponat-o bine cu un şervet de hârtie şi am lăsat-o la baiţ câteva ore într-un amestec de bere şi muştar. Seara, am trecut la atac. Am pus cuptorul la încins la 180 grade. Apoi, am încins puţin ulei de măsline într-o cratiţă pe aragaz (cam 2 linguri). Carnea am presărat-o pe ambele părţi cu puţină sare şi piper măcinat (am mai oprit puţin şi pentru decor) şi am pus-o la prăjit în tigaie. Am lăsat-o cam 4-5 minute pe fiecare parte fără să o mişc. Spre finalul celor 10 minute am pus puţin unt în tigaie şi am stropit carnea cu sosul format din grăsimi şi sucul de carne. Am transferat carnea în tavă împreună cu sosul rezultat şi am dat totul la cuptor pentru maximum 15 minute (pentru a se pătrunde bine, pentru medium rare se poate lăsa între 10 şi 12 minute, ţinând cont că procesul de gătire al cărnii continuă şi după oprirea cuptorului).

Între timp, în tigaia pe care nu am spălat-o am mai pus la încins încă 2 linguri de ulei de măsline, am mai pus piper măcinat şi am adăugat coniacul, lăsându-l puţin să se împrietenească cu restul ingredientelor. Nu l-am flambat deoarece nu stăpânesc bine tehnica şi atmosfera era deja destul de încinsă de la cele 37 de grade de afară şi Dumnezeu ştie câte în bucătărie de la cuptor şi aragaz. Apoi am pus 4 linguri de supă de vită, am amestecat bine şi am mai lăsat puţin să fiarbă. Au urmat smântăna lichidă şi untul rămas. După omogenizarea acestora, am degustat totul şi am mai pus puţină smântână.

Am scos friptura din cuptor )acum este rumenită uniform pe toate părţile) şi am pus-o în tigaie câteva secunde înainte de a opri focul stropind-o cu sos. Şi gata!

După ce am terminat şedinţa foto, am mâncat-o cu poftă. A fost fragedă şi aromată de la sosul de piper cu brandy. O combinaţie perfectă a aromelor. Bobiţele de piper din imagini sunt pentru decor. Voi puteţi trece peste partea asta.

Poftă bună!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s