Pasta alla Puttanesca

După ce cu mult entuziasm m-am înscris la concursul #romacuelectrolux, au început adevăratele emoţii. Ce pregătesc? Da, ştiu, bucătăria italiană este ofertantă şi este imposibil să nu găseşti ceva care să împace şi cele mai pretenţioase gusturi. Cu toate acestea şi cu reţeta pregătită, stau de azi dimineaţă pe gânduri dacă să scriu sau nu acest articol. Vedeţi voi, sunt o persoană realistă în ciuda faptului că visez prea mult cu ochii deschişi. Ştiu care-mi sunt limitele în cele mai multe situaţii, dar n-aş vrea ca asta să mă mai împiedice de a mă bucura de lucrurile care îmi plac cu adevărat, cele în care investesc pasiune. Greşeli facem cu toţii, iar eu poate mai mult ca alţii. Nu vreau să caut scuze şi nici să întinez această postare cu episoade lacrimogene, însă îmi doresc ca lucrurile să iasă bine şi întotdeauna când vorbesc cu voi sunt sinceră. Aşa că iertate-mi fie greşelile din postările anterioare şi cu voia voastră voi încerca să vă prezint umilul meu preparat.

Mărturisesc că pentru mine Italia este sinonimă cu familia (nu, nu cea din Naşul) adunată în jurul mesei. Eu şi ai mei suntem nu neapărat numeroşi, cât vocali nevoie mare la masa de duminică şi fără excepţie experţi în bucătărie (bine, experte). De fiecare dată când mă gândesc la mesele în familie, îmi vin în minte o cacofonie de voci, în discuţii începute şi continuate pe orizontală dintr-un capăt la celălalt al mesei. Foarte latini în comportament, ne place să păstrăm tradiţia mesei de duminică. Se întâmplă ca de cele mai multe ori să avem şi o bucăţică de Italia cu noi la masă, invariabil în weekend, la ora prânzului, televizorul bunicii fiind deschis pe Rai Uno, fie cu La prova del cuoco, fie cu Linea Verde. Şi ca tacâmul să fie complet, bunica mea de aproape 80 de ani mai experimentează ceva din cele văzute peste săptămână la televizor, de te aştepţi să intre Antonella Clerici pe uşă şi să jurizeze masa.

Recunosc, sunt o profană în lumea fineţurilor din bucătărie, bunica, mama, mătuşa şi tot restul familiei pe linie femeiască fiind cu mult, dar mult mai pricepute decât mine. Însă venind dintr-un mediu în care familia şi pasiunea pentru mâncare sunt la rang de artă, mi-a mers la inimă încă de la primele videoclipuri online Gennaro Contaldo. Nu cred că aş putea să-l impresionez pe acest om vreodată cu preparatele mele, însă ţin să-i mulţumesc de la ani distanţă experienţă pentru pasiunea pe care o pune în fiecare preparat, pentru felul în care explică clar şi pe înţelesul tuturor cum se fac pastele de casă, risotto şi multe altele cu o energie debordantă da capo al fine.

Şi cum, vă povestesc a mia oară, îmi place să lucrez cu aluatul, când am văzut declamată delicioasa competiţie a celor de la Electrolux, #romacuelectrolux, prin care se poate câştiga o invitaţie la Taste of Roma în septembrie, primul meu gând a fost la paste. Încă o ocazie minunată de a pune maşina de paste la lucru. Dar, experţii în bucătărie de care vă spuneam aveau alte planuri cu singura bucătărie din dotare, că doar e sezon de vinete şi ardei de copt, de roşii de transformat în suc şi câte şi mai câte.

Aşa că iată-mă din nou pe ultima sută de metri cu preparatul meu. Unde mai pui că ziua s-a micşorat şi lumină naturală de surprins poze în apus aşa cum îmi imaginam nu mai era. Dar, trecând peste dezamăgirea cu pozele, m-am distrat copios pregătind reţeta asta, pe cât de simplă, pe atât de gustoasă. Plăcerea de a face totul de la zero nu poate fi egalată nici de 10 pachete de spaghete de la magazin.

Am pregătit o porţie mare de pasta alla Puttanesca. Ei, acum în ceea ce priveşte denumirea acestui fel de mâncare părerile sunt împărţite. Unii spun că numele şi le trag de la expresia Facci una puttanata qualsiasi! – Prepară orice gunoi!, legat de cerinţa unor clienţi ajunşi la restaurant când bucătarul nu mai avea ingrediente şi iniţial refuzase comanda. Aşa ar fi luat naştere sosul cunoscut acum ca sugo alla puttanesca. Alţii spun că denumirea şi-o trag de la doamnele nopţii, care au inventat preparatul din ingredientele din cămară în timpul scurs între … doi clienţi. Indiferent unde este adevărul, mă bucur că cineva a greşit în acest mod, încât ne putem bucura şi noi azi de gusturi şi arome.

11

Ingrediente pentru paste

100 g de făină

1 ou

1 praf de sare

Ingrediente pentru sos

4 căţeluşi de usturoi (dacă aveţi căţei mai sănătoşi, puteţi pune doar 2, ai mei erau mici)

chilli

capere 2 linguriţe

anşoa 4-5 bucăţi

1 cutie de ton bucăţi în ulei

măsline kalamata cu sâmburi 5-6 bucăţi

1 legătură de pătrunjel

suc de roşii producţie proprie 200-250 ml

Preparare

Pastele se pot face în aceeaşi zi sau se pot prepara în avans şi păstra în pungi de hârtie. Reiau ideea dintr-o postare mai veche cum că la 100 de grame de făină se pune un ou. Dacă oul e mai mare, aşa cum am avut eu, puteţi adăuga făină pănă obţineţi un aluat elastic, uşor de frământat, care nu se lipeşte de degete. Tare aş fi vrut să am şi semolina pentru a face aluatul ca la el acasă. Dar am rămas la paste italieneşti cu ingrediente româneşti. Revenind, am amestecat cu o furculiţă oul şi făina cu un praf de sare, apoi am frământat aluatul cam 15 minute, întinzându-l în faţă cu podul palmei. După ce s-a odihnit 30 minute la frigider în folie alimentară, l-am împărţit în două şi l-am dat prin maşina de făcut paste. Pastele rezultate, le-am pus la zvântat pentru câteva minute.

7 3 5 2

Sosul

Am scurs uleiul de la conserva de ton în tigaie şi l-am pus la încins. Am tăiat 2 chilli micuţi şi i-am pus în ulei cu tot cu sâmburi, însoţiţi de usturoiul dat prin maşina de tocat usturoi. Au urmat cele 2 linguriţe de capere, bucăţile de anşoa, care se vor topi şi vor săra sosul, şi măslinele cărora atunci le-am scos sâmburii. Prefer măslinele cu sâmburi pentru că nu se usucă aşa de tare, sunt mai aromate şi mai gustoase. Pătrunjelul, spălat şi tocat mărunt, l-am împărţit în două: codiţele tocate le-am pus ca bază pentru sos în tigaie, iar frunzele le-am lăsat deoparte pentru decor. După ce toate ingredientele s-au împrietenit şi au ajuns la un numitor comun de temperatură mulţumită uleiului, am pus conţinutul conservei de ton şi ingredientul secret, acum demistificat, un praf de scorţişoară. La final am pus sucul de roşii pregătit de mama şi am dat focul mic, ca sosul să scadă.

12 13 9

Cât timp am pregătit sosul, am pus apa pentru paste la fiert cu o linguriţă de sare şi un strop de ulei de măsline (da, da nu e mult, e tocmai bine), iar după ce a început să se învolbureze, am aruncat pastele în oală pentru 4-5 minute. Dacă se întâmplă ca pastele proaspete să se lipească între ele, le desfaceţi uşor cu un praf de făină şi scuturându-le puţin. Le-am mai desfăcut şi la fiert, întorcându-le cu cleştele pentru salată.

După ce au fiert, le-am pus direct în cratiţa cu sos fără a le clăti şi le-am amestecat bine. Dacă sosul este prea gros, se poate emulsiona cu puţin din apa în care au fiert pastele.

8 6

Se servesc cât mai calde cu pătrunjel presărat pe deasupra şi pentru cine mai doreşte, cu un strop de ulei de măsline. Nu se va pune parmezan, deoarece italienii nu pun parmezan la peşte.

10

Buon appetito!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s