Am deschis postarea de azi cu o întrebare, deoarece am stat ceva timp să mă gândesc care este cel mai potrivit titlu pentru reţeta asta. Bunica mea ne făcea în copilărie lapte de pasăre, spre deliciul papilelor gustative şi amuzamentul nostru: „Cum o fi aia lapte de pasăre?” – chiar e ciudat dacă stai bine să te gândeşti. Probabil că găluştele pufoase ca nişte norişori te pot duce cu gândul la pene de pasăre? Chiar nu am habar. Dacă găsiţi răspunsul, vă aştept comentariile. Ce e drept e că mult mai târziu, şi anume acum un an sau doi, am auzit prima oară de deumirea insule plutitoare (sau îles flottantes, în franceză) asociată cu acelaşi tip de desert. Ba chiar am întâlnit în căutările mele în mediul virtual şi deumirea de oeufs à la neige. Sympa, non?!? Se pare că desertul de origine franceză a fost preluat de mai multe ţări europene, printre care şi a noastră. Iar denumirea de lapte de pasăre se regăseşte şi în cea ungurească (madártej), conform wikipedia.
La mine în familie, reţeta asta era făcută până nu demult doar de bunica şi, uneori, de fratele meu. Da, aţi citit bine. Cred că este desertul lui preferat şi atât a bătut-o la cap pe bunica să-l înveţe cum să-l facă, încât acum ne bucurăm şi noi alături de el de rezultate. 🙂 Şi îi iese de minune. Cred că aşa se întâmplă când visezi la o cameră plină de prăjituri.
Recunosc că nu mi-am încercat până acum puterile cu acest desert fin şi misterios, dar azi parcă am avut chef de experimentat. Aşa că vă împărtăşesc şi vouă din aventurile mele în bucătărie. Ce a ieşit, vă las pe voi să apreciaţi. Noi am terminat deja cam jumătate din desert.
Este nevoie de:
500 ml lapte dulce (eu am avut cu 3,5% grăsime)
4 ouă
200 g de zahăr (împărţit în două)
2 boluri/ceşti ce pot fi folosite la cuptorul cu microunde
1 strop de ulei pentru uns vasele
1 baton de vanilie
1 praf de sare
Cum a procedat?
Am avut tendinţa de a mă îndepărta mai mult de reţeta originală, dar am renunţat în ultimul moment. Aş fi optat, şi încă nu am renunţat complet la idee, la lapte şi aş fi folosit un iaurt grecesc. Data viitoare voi încerca şi varianta asta. Ah, da, şi aş fi pus mai puţin zahăr, asta e clar.
Am pus la încălzit laptele cu 50 de grame de zahăr şi seminţele şi teaca de la o păstaie de vanilie. Între timp, am spălat ouăle, am separat albuşurile de gălbenuşuri şi am mixat gălbenuşurile cu un praf de sare şi 50 de grame se zahăr până s-au albit. Am turnat apoi încet cu polonicul din laptele cald peste amestecul de gălbenuşuri şi am amestecat cu grijă pentru a nu se tăia compoziţia. După ce am amestecat cu succes două polonice de lapte cald cu gălbenuşurile, am pus totul peste laptele rămas. Cratiţa am pus-o acum la baie de aburi peste un alt vas cu apă şi am amestecat până când compoziţia a început să se lege. Practic atunci când dai cu degetul pe lingura cu care amesteci şi linia rămâne curată, fără să curgă nimic peste, atunci este gata la crème anglaise. L-am lăsat să se răcească la temperatura camerei, am strecurat bine pentru a scăpa de teaca batonului de vanilie şi am dat la frigider.
Apoi, am bătut spumă albuşurile cu zahărul rămas până la consistenţa de bezea. Am uns două forme rezistente cu ulei şi le-am umplut cu bezeaua rezultată. Le-am dat la cuptorul cu microunde pentru 30 de secunde şi apoi am răsturnat pe un platou insulele rezultate. Chiar dacă nu folosesc cuptorul cu microunde în mod normal, recunosc că metoda asta m-a intrigat şi trebuia musai să o încerc. Rezultatele sunt uimitoare. Varianta clasică, folosită de bunica mea, era cea prin care bulgăraşii de albuş se formau cu lingura şi se „căleau” în puţin lapte încins în tigaie pe fiecare parte.
La montaj am pus şi câteva forme de caramel. Am încercat, fără succes însă, să fac o cuşcă din caramel. Voi exersa şi sper ca pe viitor să-mi răsfăţ apropiaţii cu un look nou al acestui desert cu tradiţie.
Arată bine insulele mele plutitoare, nu?
Să aveţi poftă şi zile senine!
sareanbucate 